Jumatate de secol cu Borges – Un cadou

Jumătate de secol cu Borges este o încântare. Şi nu numai pentru cei îndrăgostiţi de marea literatură sud-americană, ci de orice formă de artă. Este o carte de mici dimensiuni, dar care te cuprinde asemenea unei lumi întregi. O lume din care nu-ţi mai vine să mai pleci.

Vei citi de parcă ai dori să nu mai termini niciodată cartea. Paginile sunt scrise pentru a-ţi veni să te înfrupţi cu poftă nerăbdătoare din ele, ca dintr-un fruct aromat din ţinuturi îndepărtate, așa cum sunt scrise de obicei romanele și povestirile de pe continentul asociat realismului magic.

În refugiul din Buenos Aires

Când este primit în apartamentul micuţ al lui Borges din centrul orasului Buenos Aires, Mario Vargas Llosa nu îţi oferă doar interviuri din care sorbi fiecare asociere de idei despre literatură, societate, existenţă și nostalgii după lumile posibile pe care le-ar fi putut trăi Borges. Îţi oferă, asemenea povestirilor fantastice ale lui Borges, o lume cu deschideri infinite. Cu ferestre nebănuite ascunse în miniaturi literare.

La rândul său, Borges răspunde la întrebări aparent simplu. În stilul său concis, dar prin cuvinte menite să-ţi stimuleze imaginaţia. Majoritatea răspunsurilor sale sunt revelaţii, fără a fi totuși niște răspunsuri pretenţioase, voit înţelepte. Nu sunt deloc pline de acele perle de înţelepciune etalată cu ostentaţie.

O carte de care te îndrăgostești

Nu este deloc exagerat să spui că îţi vine greu să vorbești despre această carte atunci când vrei să le-o recomanzi și celorlalţi. Pe de-o parte vrei să le dai cât mai multe detalii pentru a-i convinge. Pe de altă parte, îţi vine să te oprești la timp, ca atunci când nu vrei să faci spoiler. Cum se întâmplă după ce ai văzut un film ce te-a uimit sau după ce ai citit o carte memorabilă.

Deși este alcătuită în mare parte din interviurile oferite de Borges lui Mario Vargas Llosa în diferite etape ale vieţii și din impresiile lui Mario Vargas Llosa despre opera lui Borges, această carte are densitatea și acel stil acroșant atribuite de obicei ficţiunii. Încă de la început, Mario Vargas Llosa mărturisește că îi place Borges tocmai deoarece este diferit. Borges a fost preocupat de lumile închipuite, fantastice. S-a ferit de scrierea unui roman. Mario Vargas Llosa s-a ferit în schimb tocmai de lumile fantastice. Scriitorul peruan a rămas pe pământul fertil al frământărilor. Al carnalului dezinvolt împletit cu obsesiile politice ale unui continent greu încercat. L-a preocupat mai ales legătura dintre societate, politic și acele tentaţii ascunse ale omului. Iar preferinţele fiecăruia dintre interlocutori se răsfrâng și asupra modului în care participă la interviu.

Când pune întrebări, Mario Vargas Llosa rămâne totuși scriiorul capabil de a cuprinde o întreagă existenţă într-un interviu. Pune întrebările astfel încât să construiască o punte între un răspuns plin de miez și următoarea întrebare. Astfel, ai impresia că opiniile și amintirile lui Borges formează un roman plin de ramificaţii. Iar unele ramificaţii se întind si de-a lungul generaţiilor. Afli despre strămoșii lui Borges, despre legăturile sale cu întregul continent sud-american. Când îi răspunde, Borges rămâne autorul de proză scurtă prin excelenţă. Lasă la vedere niște propoziţii succinte dedesubtul cărora ghicești aluzii ce nasc mult mai multe interpretări. Din aceasta apropiere literară se naște o lectură ce îţi amintește de acea nevoie de a citi povești și de a te așeza la masa unor minţi pe cât de profunde, pe atât de ferite de tentaţia vanităţii ce umbrește uneori caricatural oglinda conștientizării juste a propriului talent.

Un nou drum spre librărie

Asemenea oricărei întâlniri dintre marii scriitori, Jumătate de secol cu Borges te va aduce din nou în librărie. Vei căuta versurile unor poeţi atât de dragi lui Borges, dar despre care e posibil să nu fi auzit. Numele poeţilor Leopoldo Lugones, Emilio Oribe și Jose Maria Oguren deschid alte uși către marea literatura sud-americană. Iar scriitorii precum Borges văd marea literatură precum un fluviu ce are mereu noi afluenţi de explorat.

Nu numai legătura lui Borges cu scriitorii și poetii favoriţi este amintită. Cele mai frumoase pagini sunt tocmai cele dedicate scriitorilor neagreaţi de el. Unul dintre acestia este și Juan Carlos Onetti. Borges și Onetti aveau un stil diferit. Borges plutea în lumile fantastice ridicate deasupra tentaţiei lubrice. Onetti, dimpotrivă, expunea pasiunile umane, carnalitatea, viciile năvalnice. Însă Mario Vargas Llosa le găsește un punct comun. Ambii și-au scris capodoperele mereu la graniţa dintre fantastic și real. Sau, mai bine zis, găsind cea mai bună camuflare a fantasticului în real și a realului în irealitate.

Borges și limba spaniolă

Mario Vargas Llosa nu se oprește la interviurile acordate de Borges. Vei găsi în această carte una dintre cele mai frumoase introduceri și analize care sintetizează universul lui Borges. Acel stil ce l-a făcut unic. Dar unicitatea nu este legată doar de stil. Borges este diferit și datorită modului în care a folosit limba spaniolă.

Mario Vargas Llosa insistă asupra modului în care Borges a schimbat percepţia asupra potenţialului literar al spaniolei în comparaţie cu alte limbi în care s-au scris opere devenite repere, precum franceza, germana sau engleza. Scriitura lui Borges îi va face să se gâdească de două ori pe cei ce consideră spaniola prea emoţională, vulcanic-temperamentală, mai potrivită sentimentelor ieșite din matcă decât reflecţiei în surdina sau unei scriituri potolite, raţionale.

Poţi cumpăra volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre cartea Agua quemada.