Fericire – Un muzeu al farselor

Ştiind dinainte că nu este o carte motivaţională, de self-help, sesizezi ironia din titlu. Așadar, te aștepţi la niște povești destul de triste deschizând volumul Fericire. Totuși, cărţii nu-i lipsește umorul, fie el și amar. Este mai mult umorul cu nuanţe satirice, pe care scriitorul George C. Dumitru îl stăpânește destul de bine pentru a-și energiza cititorul prins sub apăsările și disperarea unor personaje ce amintesc de șoriceii mereu în alergare frenetică pe rotiţa ce îi ţine mai degrabă pe loc.

Certitudinile stabilite de alţii

Cele zece proze scurte din Fericire ar putea fi la fel de bine încăperile dintr-un muzeu al farselor. Sunt farsele jucate celor ce și-au reglat certitudinile după o listă făcută de alţii.

Personajele sunt tipice pentru mediul urban educat, cu scopuri stabilite mereu pe termen lung, scopuri confundate cu traseul bine definit al carierei. Le întâlnesti la tot pasul prin orașul dezlănţuit uneori isteric. În faţa corporatiilor dinaintea erei work from home, lingușându-si superiorii în pauza de ţigară. Împotmolindu-se cam surmenate prin traficul unde se scurg toate frustrările după o zi în care avansarea în ierarhia corporaţiei a fost ratată la milimetru din cauza unui coleg mai priceput la jocurile de putere. În biroul vreunui profesor sătul de obrăzniciile unui elev având apucături de viitoare beizadea, mereu apărat de mama-cloșcă având și funcţie înaltă. Însă pe unele nu le vezi ușor. Își duc discret rutina surmenării până la evenimentul ce le face să sară brusc de pe traiectoria propriei disperări pentru a-i oferi deznodământului doza necesară de mirare provocata cititorului.

Situaţii familiare

Problemele personajelor din prozele scrise de George C. Dumitru sunt cât se poate de serioase. Ar putea alcătui un manual al patologiilor camuflate absurd în cotidian. Sau poate începutul unui dicţionar al tuturor lucrurilor ce ne îmbolnăvesc, ne otrăvesc afectiv, dar pe care am ajuns noi înșine să ne li împunem de parcă ar fi o normalitate. Unica valabilă. Totuși, nu-ţi vine să lași cartea din mână până la final. Nici măcar atunci când anumite situaţii, dialoguri, scene ţi se par dureros de familiare. Apetitul pentru lectură va rămâne constant datorită echilibrului dintre expunerea dramatică și umor. Anumite scene sunt redate din unghiuri ce permit infiltrarea comicului. Dar este un comic schimbător, ce permite traversarea bruscă a graniţei dintre umorul revigorant și privirea cinică aruncată unei omeniri ce se îndreptă spre clacare.

Asemenea oricăror proze scurte inspirate din problemele omului actual, cele din volumul Fericire răscolesc niște amintiri în cititor. Iar aceste amintiri pun în mișcare un carusel de stări. Faţă de anumite personaje simţi compasiune. Vei dori să le oferi umărul tău pentru o firească repriză de plâns (adesea reprimat). Pe altele îţi vine să le cerţi pentru a le trezi. Să le spui: Dacă mă ascultai… cum ar face de obcei un părinte sau un prieten care le vrea binele și care simte frustrarea înţeleptului neputincios, niciodată luat în serios.

Mai sunt și personajele care te zguduie provocandu-ţi revolta. Însă cele mai multe îţi stimulează trăirile contradictorii. Nu vei sti dacă trebuie să le compătimești ori să le privești cu dezgust. Dar poate aceasta a fost și intenţia lui George C. Dumitru: să te bulverseze prin lipsa unor sentinţe. Deși personajele sale par simplificate de propriile vanităţi, reduse la niște caricarturi, te obligă să ţi le imaginezi și dincolo de clișeele ce au fost lăsate să pună stăpânire pe viaţa lor.

Poţi comanda volumul Polirom, Libris, Cărturești.

Te invit să citești și prozele scurte din volmul A râs și tata.