Filme europene si nord-americaneRecenzii filme bune

Metronom – Muzica de eliberare a unei generatii

image: Les Films de Cannes a Bucarest
298views

Câștigător al Premiului pentru Regie la Cannes 2022, secţiunea Un Certain Regard, Metronom, debutul în lungmetraj al lui Alexandru Belc, ar putea fi o punte vindecătoare (sau măcar lămuritoare) între generaţii, aducându-le împreună în sala de cinema și invitându-le apoi să depășească barierele dintre ele. Unii își pot împărtăși experienţele trăite, asemănătoare cu anumite situaţii din film. Alţii, abia ieșiţi din adolescenţă, vor încerca să își imagineze ce ar fi făcut ei în locul personajelor. S-ar fi lăsat ghidaţi de instinctul de conservare, exacerbat de teroarea ce îngustează percepţia asupra opţiunilor (chiar și morale) avute în situaţii de criză, sau si-ar fi asumat riscuri nebănuite doar pentru a-și păstra verticalitatea și pentru a se uita și a doua zi în oglindă fără sila de ei înșiși?

Omagiul adus lui Cornel Chiriac, vocea emisiunii Metronom

Filmul activează reacţii și trăiri diferite, în funcţie de vârsta spectatorului. Anumiţi spectatori își reamintesc de acea năucitoare coabitare a nostalgiei cu teroarea. De anii în care ascultau pe ascuns hiturile celor de la The Beatles, The Doors, Led Zeppelin și ale altor occidentali subversivi.

Despre influenţa acestor nesupuși se vorbea și în emisiunea Metronom de la Europa Liberă. De altfel, filmul poate fi și un omagiu adus lui Cornel Chiriac, prezentatorul emisiunii. Acesta devenise un simbol. Fusese extrem de popular printre tinerii cosmopoliţi, deschiși la minte, dar încă închiși în spatele Cortinei de Fier. În emisiunile sale, Cornel Chiriac vorbea despre forţa muzicii de a face adevărate revoluţii, schimbând mentalităţi.

De altfel, subiectul filmului ce leagă setea de libertate de puterea muzicii readuce în discuţie și cazul real ce a inspirat un alt film, lansat în 2013, intitulat Roxanne și regizat de Valentin Hoţea. La fel ca în Metronom, în Roxanne povestea de iubire adolescentină iese de pe făgașul previzibil după ce preferinţele muzicale sunt aflate de oamenii Securităţii. Odată ajunse la urechile omniprezente ale Statului represiv, personajele sunt nevoite să facă alegeri copleșitoare. Să ia decizii extrem de rapide în faţa unor dileme ce i-ar clătina și pe adulţi.

În timp ce spectatorii născuţi și crescuţi în timpul dictaturii ceaușiste își vor aminti de euforia solidarităţii și de petrecerile în timpul cărora dansau dezinvolt pe muzica interzisă, cei mai tineri vor privi cu multă curiozitate (dar și cu stupoare) dramele cuplului de liceeni din film. Pentru cei nascuti dupa 1985, drama personajelor pare dintr-o altă realitate. Una distopică, unde plecatul din ţară era pentru totdeauna, iar plăcerea de a te bucura de o anumită muzică te făcea vulnerabil în faţa autorităţilor abuzive, a Securitaţii.

Ultimele întâlniri

Acţiunea filmului Metronom se petrece în anul 1972. Era anul în care Ana (Mara Bugarin), aflată în ultimul an de liceu, visa la prima experinţă erotică alături de Sorin (Şerban Lazarovici), cel considerat o primă mare dragoste. Însă relaţia pe care Ana și-o dorea de lungă durată trebuia întreruptă. Încă de la început aflăm că Sorin urma să plece pentru totdeauna din România. Cine pleca în străinătate, nu se mai întorcea. Despărţirea era trăită la fel de sfâșietor ca un doliu.

Pusă în faţa posibilităţii de a nu-l mai revedea vreodată, Ana vrea să trăiască într-o seară cât alţii într-o viaţă. Încurajată de emancipata ei prietenă, Ana vrea să transforme ultima petrecere alături de Sorin într-o iniţiere erotică devenită, în cazul ei, ultima ocazie de a fi alături de sufletul-pereche.

Hiturile eliberării

Atmosfera este încinsă de hitul Light My Fire, al formaţiei The Doors. Jim Morrison pare să cânte nu doar despe atracţia incandescentă, ce își cere drepturile. În scenele din Metronom, vocea lui este chemarea unei generaţii. Pare un șaman ce îndeamnă la eliberarea de frici. Focul pasiunii devine chemarea la descătușarea de sub cenzură, în cazul esticilor. Euforia senzuală se suprapunea, în spatele Cortinei de Fier, cu dezlănţuirea curajului. Când începeau să danseze, tinerii din film uitau ceea ce încercau să le inoculeze adulţii prevăzători: acceptarea ideii că viaţa nu le aparţine sau că este a lor până la un anumit punct.

La petrecere se vorbește despre Hendrix și despre alţi zei ai generaţiei hippie. Alexandru Belc insistă ca dialogurile personajelor să-ţi dezvăluie lumea adolescenţilor educaţi, din rândul cărora proveneau acei intelectuali din Est ce aveau acces la informaţii și la tot ce era mai vizionar, provocator și progresist în Vest. La un moment dat apare într-un cadru un poster al filmului-cult Blow Up, regizat de Antonioni, film considerat scandalos până și în Occident, deoarece a schimbat regulile de reprezentare a nudităţii și a erotismului pe marele ecran.

Playlistul petrecerii este stabilit chiar de emisiunea subversivă Metronom. Vocea realizatorului Cornel Chiriac devenise un simbol. Reprezenta de fapt vocea libertăţii. Hiturile sunt bine alese pentru a face trecerea de la euforia ce dă în clocotul unui dans frenetic pe Light My Fire (adolescenţii lăsându-se ghidaţi de vocea instigator-excitantă a lui Jim Morrison) la dramatismul din vocea lui Janis Joplin, ce însoţește tristeţea sfâșietoare a personajului feminin central după ce simte că lumea afectivă i se prăbușește, se îngustează până la izbirea de un zid al ireversibilului odată cu distanţarea bruscă și de neînţeles a lui Sorin, care o părăsește în mijlocul celui mai important moment din relaţia lor.

Cenzura dă buzna

Oricât de inofensivă ar părea petrecerea dată de rebela prietenă a Anei când părinţii erau plecaţi, cei de la Securitate considerau plăcerile muzicale ale personajelor drept un afront adus autorităţii și chiar siguranţei naţionale. Euforia molipsitoare oferită de muzica rebelilor și de libertatea din timpul primelor petreceri din liceu era efemeră. Se putea sfârși într-un supliciu dacă era văzută prin ochii cui nu trebuia. Oamenii Securităţii era precum un prădător mereu flămând, gata să înhaţe. Ei transformau bucuria de a trăi în calvar. Putea recurge fără pic de remușcare la un ritual început cu teroarea, continuat cu anihilarea oricărei urme a demnităţii și autonomiei personale a victimei privite ca o pradă prinsă în capcană.

Personajele conștientizează rapid în ce societate erau nevoite să trăiască. Acţiunile unuia risipește bruma de libertate iluzorie, oferită de vocea de la radio. Se izbesc așadar de rotitele unui sistem pe cât de aberant, pe atât de abject.

Ritmul cameleonic

image: Les Films de Cannes a Bucarest/https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/metronom/

Metronom este genul de film care ocolește artificiile, ducându-și mesajul direct la ţintă. Cu excepţia cadrelor demne de arta fotografică focusată pe explorarea zonelor urbane din perspectiva monumentelor iconice pentru o anumită era apusă, vizual filmul este simplu, minimalist. Compensează în schimb la capitolul tensiunilor ce erup brusc. Acestea sunt precum un pericol ce înhaţă lumea lipsită de griji a unor adolescenţi.

Registrul emoţional și ritmul filmului se schimbă brusc. Dispare invitaţia la revolta simţurilor făcută de vocea lui Jim Morrison când se dezlănţuie vocea ameninţătoare a călăului. Aici intră în scenă unul dintre tartorii Securităţii, interpretat de Vlad Ivanov. Îl ragăsești pe același Vlad Ivanov ce impresionează prin autenticitatea interpretării unei canalii ce transformă personajul feminin într-o pradă care poate fi intimidată și dusă acolo unde vrea călăul psihologic.

Personajul lui Vlad Ivanov îi conferă filmului un dramatism de thriller. Nu este nevoie de două personaje jocul de tip bad cop – good cop. Încap ambele în același personaj interpretat de Vlad Ivanov. Un personaj ce se crede mai presus de ceilalţi, cu un nivel mai sus decât cel al brutei, deoarece este capabil să obţină ce vrea de la victime prin manipulare, ţesând treptat pânza de păianjen a terorii ce alternează cu o bunăvoinţa derutantă.

De la dragoste la compromis

Începând cu o poveste de dragoste prinsă tulburător sub vremuri, Alexandru Belc te derutează. Nu numai despre dragoste este vorba, ci despre compromisurile timpurii pentru supravieţuire. Prin aceste compromisuri, maleficul se instalează cu atât mai feroce și profund cu cât mijloacele vizează îngustarea perspectivei prin frică, dar și o simplificare a fiinţei umane. Este o frică pe care o înţeleg doar cei ce au trait sub dictatură. Doar aceștia pot confirma poveștile despre ameninţarea supremă: pervertirea prin transformarea sentimentului de neputinţă în complicitate. De aceea este un film de la care se pot iniţia multe discuţii și despre situaţiile constrângătoare, abuzive. Chiar și despre cele din zilele noastre.

Multe dintre discuţii îi vor face pe mulţi să își (re)amintească de faptul că libertăţile personale nu sunt un dat ce poate fi luat ca atare. Ele trebuie apărate în fiecare zi a existenţei noastre. De aici și modul în care simplitatea filmului poate lăsa urme în memoria spectatorului. Îi readuce la suprafaţă situaţiile din propria existenţă, în care a fost probabil nevoit să acţioneze împotriva principiilor sale, să-i arate abuzatorului că îi recunoaște supremaţia în relaţia cu el. Să legitimeze astfel o luptă inegală prin acceptarea neputinţei de a crede în vreo schimbare.

Metronom nu este un punct de plecare doar pentru discuţii despre etica, libertate, curaj vs. frică. Elementele estetice pot invita la o revizitare critică a miturilor din filmele cu adolescenţi senini, pișicheri și frumoși din perioada comunistă. Decorurile readuc în memorie acele filme cu liceeni, la fel și pofta de viaţă a personajelor. Ai spune că protagoniștii amintesc prin chipul de copii cuminti de cuplul devenit emblematic datorită filmului Liceenii. Doar că sub chipul de băiat cuminte și ingenuu al unuia dintre parteneri se poate ascunde scânteia ce poate arde viitorul tuturor. Acesta virează (aparent) fără pic de remușcare spre altă strategie de supravieţuire.

Filmul lui Alexandru Belc este precum un cameleon datorită ritmului. Schimbarea este uneori mai lentă, alteori abruptă. Răul dă buzna de la o clipă de acalmie sau de entuziasm la alta. Iar când nu dă buzna, se prelinge cinic prin fiecare unghi de filmare. În apartamentul claustrofob, personajul prins în capcana malefică rătăcește descumpănit. Asemenea lui Cristian Mungiu și lui Cristi Puiu, regizorul Alexandru Belc știe cum să folosească simbolic spaţiul. Mai ales interioarele. Poate exprima astfel neliniștea molipsitoare, întinsă până la spectator, a unui personaj prins în chingile propriilor dileme.

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să descoperi un alt film despre adolescenţi Summer of ‘85

Leave a Response

Adriana Gionea
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.