Sapte virtuti desarte si o pacatoasa moarte – Un roman palpitant si naucitor
Şapte virtuţi deșarte și o păcătoasă moarte este genul de roman palpitant în care nu este nevoie decât de replica spontană (care înfioară) a unui personaj pentru a putea duce la o avalanșă de întâmplari imprevizibile. Această replică aruncă umbra de mister tenebros peste un personaj care dintr-un taciturn inofensiv devine un om cu trecut dubios. Cel puţin în ochii personajului principal, pe nume Horia, care este și naratorul. Iar dacă acest personaj bănuit brusc de fapte sinistre este un străin, fără acte și fără biografie, aciuat de nicăieri într-un sat de lângă frontiera dunăreană, cu ţinuturi de care se leagă secrete și traume colective, așteaptă-te la fiorii unui thriller plasat în locuri pitorești care nu fac decât să amplifice (prin forţa unor simboluri) suspansul.
Locul plin de secrete
Când Horia, personajul central devenit și narator, își urmează soţia dornică de a lăsa orașul în urmă pentru a lucra remote dintr-o zonă rurală, aproape de natură, alegând un sătuc de pe malul Dunării, acesta își dă seama că nu va ajunge într-o zonă de tranzit doar din perspectiva georgrafică. Întâlnirea cu unul dintre săteni îl va duce la hotarul dintre autocontrol și macanismele primitive. Sunt acele mecanisme lăuntrice primare, ce pot hrăni bestia din adâncul psihicului. Iar bestia este trezită când instinctele de supravieţuire întâlnesc partea necunoscută a lui Horia. Mai bine zis, acea parte a personalităţii sale de care el nu fusese conștient până atunci.
Deși până la urmă nu se va stabili în satul dunărean, Horia va fi marcat de acel ţinut. Amintirea despre unul dintre locuitorii de care începuse să se teamă pare să-l bântuie precum un blestem. Reîntors pentru a trăi în orașul din care plecase, Horia își dă seama că situaţiile periculoase încep să se ţină scai de el. Parcă și-ar cere tributul pentru niște datorii neplătite.
Confruntat cu pericolul într-una dintre serile în care traversa cartierul plin de blocuri în construcţie și de ruine ocupate ilegal, acesta își dă seama că-n situaţii-limită se poate dezlănţui terifiant, pentru a-și pune pe fugă adversarul. După această noapte, în care pericolul îi răsare în cale, protagonistul nu va mai fi la fel. Şi nici viaţa lui, așa cum spera el să se desfășoare în continuare.
Un thriller dublat de explorarea psihicului
Şapte virtuţi deșarte și o păcătoasă moarte este genul de thriller în care ai parte de o succesiune de întâmplări prevestitoare. De la o pagină la alta evenimentele se complică, iar povestea capătă din ce în ce mai mult dinamism. Totodată, stilul alert este suficient de bine dozat încât să permită inflitrarea analizei psihologice. Alexandru Lamba transpune veridic resorturile psihologice ale personajelor. Construiește un personaj central plin de contraste, derutant. Dar unul capabil de a se privi cu francheţe rece. Personajul său este conștient atât de propriile greșeli, cât și de tentaţiie celorlalţi. Încercând să își continue viaţa după un episod ce i-a dat-o peste cap, ajunge să analizeze tulburător natura umană.
Derularea evenimentelor ce devin de neoprit vor transforma elementele specifice unui thriller într-o explorare psihologică. Horia îţi dă impresia că devine conștient de scindarea dintre cine credea el că este cu adevărat și ceea ce poate deveni în momente ameninţătoare. Totodată, reflectează și asupra instinctelor ce zac adormite în ceilalţi. De fapt, Alexandru Lamba și-a construit majoritatea personajelor din roman la frontiera cu delimitări înșelătoare (adesea chiar schimbătoare) între ipostaza civilizată și acea fiinţă din adâncuri, instinctuală, arhaică.
Personajul ce schimbă deznodământul
În timpul liber de după job, Horia își reia antrenamentele de kickboxing. În sala de antrenamente are parte de întâlnirea cu un alt personaj ce va avea rol decisiv în deznodământ. Datorită unui cadou făcut de acest personaj, evenimentele periculoase devin precum o luptă pe viaţă și pe moarte. Una fără niște reguli clare. Trebuie să fie mereu în gardă, să lovească primul.
Pericolele devin un joc darwinist. Astfel, Horia ne dă de înţeles că a fost nevoit să scoată bestia din el la înaintare pentru a nu fi el cel răpus de adversarii fără milă. Iar talentul lui Alexandru Lamba este tocmai acela de a găsi noi evenimente pe care să le împingă în viaţa personajului său astfel încât să prelungească reprizele meciului. Amână lovitura finală, dar și răspunsul legat de identitatea celui ce va da această lovitura. A celui care va avea ultimul cuvânt în salvarea sau în condamnarea protagonistului.
Poţi comanda volumul și de pe Litera, Libris, Cărturești sau Elefant.ro
Te invit să descoperi și recenzia despre volumul de povestiri A râs și tata.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Disco Boy – O interpretare memorabila
13 septembrie 2024Bucharest International Film Festival 2024
13 septembrie 2024A Good Place – Un debut straniu
12 septembrie 2024
2 comments
Leave a reply Anulează răspunsul
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Zilele Filmului German 2023
28 februarie 2023 -
Nostalgia – Napoli care stie sa astepte
26 octombrie 2023 -
Mon crime (Crima este a mea) – Parisul interbelic al emancipatelor
8 octombrie 2023
Mulțumesc foarte mult! Sunt flatat de aceste cuvinte! 🙂
Si eu va multumesc pentru scrierea acestui roman. Multa inspiratie in continuare!